© 2026 Mehedinți Plus. Toate drepturile rezervate .

Vești bune pentru șoferii din Mehedinți: DJ 606A intră pe ultima linie înainte de recepție!

Lucrările pe sectorul Dumbrava – Plopi au ajuns la finalul etapei de asfaltare, investiția de peste 22 de milioane de lei urmând să aducă un drum modernizat și condiții mai bune de circulație pentru locuitorii din zonă.

· Investiții,Administrație,Noutăți,Social

Drumul județean DJ 606A se apropie de finalizarea unei modernizări importante pentru comunitățile din zonă. Ieri, 30 iunie, au fost încheiate lucrările de asfaltare pe tronsonul Dumbrava (sfârșit sector modernizat) – Plopi (intersecție cu DJ 561A), prin așternerea ultimului strat de asfalt.

Section image

Investiția derulată de Consiliul Județean Mehedinți, cu fonduri asigurate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a transformat un sector de aproape 13 kilometri de drum într-o arteră rutieră modernă, sigură și adaptată nevoilor actuale ale celor care circulă în această zonă.

Section image

Cu o valoare de peste 22 de milioane de lei, proiectul înseamnă mai mult decât un drum nou. Lucrările cuprind modernizarea carosabilului, realizarea șanțurilor betonate, a podețelor, trotuarelor și acceselor la proprietăți, elemente care contribuie la creșterea confortului și siguranței în trafic.

Section image

„Această investiție este importantă pentru locuitorii din comuna Dumbrava, dar și pentru toți cei care tranzitează această zonă. După recepția investiției, traficul se va desfășura în condiții mult mai bune, iar timpul de deplasare va fi redus.

Ne-am asumat modernizarea acestui drum și suntem foarte aproape de finalizarea unei investiții așteptate de mulți ani de locuitorii din zonă.

Continuăm să dezvoltăm Mehedințiul prin investiții care aduc beneficii concrete comunităților locale”

, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Finalizarea asfaltării marchează un moment esențial în derularea proiectului, iar după recepția lucrărilor, locuitorii și participanții la trafic vor beneficia de un drum modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un plus de siguranță.

Section image

Modernizarea DJ 606A face parte din seria investițiilor prin care administrația județeană urmărește îmbunătățirea infrastructurii rutiere și dezvoltarea conexiunilor dintre localitățile din Mehedinți.

✍️ Redactor: Alina Amza

Autor: Alina Amza © 2026 MehedințiPlus. Toate drepturile rezervate.