De astăzi, 1 iulie 2026, salariul minim brut garantat în plată este stabilit la 4.325 de lei/ lunar, pentru un program normal de lucru, potrivit prevederilor Hotărârea Guvernului nr. 146/2026. Conform sindicaliștilor de la Europol, filiala Mehedinți, această valoare creează o situație dificil de justificat în sistemul de apărare și ordine publică, unde unii angajați aflați la început de drum profesional au salarii de funcție sub acest prag.

Reprezentanții Sindicatul Europol susțin că problema este generată de aplicarea incompletă a prevederilor Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, lege care, la aproape un deceniu de la intrarea în vigoare, nu ar fi fost pusă integral în aplicare pentru personalul din apărare și ordine publică.
„Este o situație paradoxală ca un polițist sau militar aflat la început de carieră să aibă salariul de funcție sub nivelul salariului minim brut garantat în plată”
, transmit sindicaliștii, care consideră că această realitate contravine principiilor de predictibilitate și echitate salarială.
Sindicatul Europol – filiala Mehedinți solicită factorilor responsabili implicați în elaborarea noii legi a salarizării unitare să consulte organizațiile sindicale reprezentative și să găsească soluții pentru eliminarea acestor discrepanțe.
Potrivit sindicaliștilor, lipsa unei perspective clare privind evoluția profesională și salarială contribuie la accentuarea deficitului de personal din structurile de ordine publică, un fenomen care afectează deja capacitatea instituțiilor de a răspunde eficient nevoilor comunității.
„Această situație nu este doar o problemă financiară, ci și una care ține de siguranța publică. Lipsa predictibilității în carieră poate deveni o vulnerabilitate pentru întregul sistem”
, avertizează reprezentanții Europol Mehedinți.
Discuția privind salarizarea polițiștilor și militarilor rămâne una sensibilă, în condițiile în care instituțiile din domeniu se confruntă de mai mult timp cu dificultăți în atragerea și menținerea personalului calificat.
✍️ Redactor: Alina Amza
