BREAKING NEWS | Captură spectaculoasă, în Severin: doi hoți de cabluri, prinși în flagrant în toiul nopții!

Aproape 200 de metri de cablu din cupru au fost descoperiți, într-o autoutilitară, iar doi bărbați din Dolj au ajuns în arest după o intervenție rapidă a polițiștilor. Anchetatorii verifică acum dacă suspecții sunt implicați și în alte furturi comise în municipiul Drobeta-Turnu Severin.

· Noutăți,Social,Ministerul Afacerilor Interne

O intervenție rapidă a autorităților a dus la prinderea în flagrant a doi bărbați suspectați că furau cabluri de cupru din municipiu. Descoperirea făcută de polițiști a scos la iveală un prejudiciu mult mai mare decât cel constatat inițial.

Totul s-a petrecut în noaptea de 3 iunie, în jurul orei 01:15, când polițiștii locali au solicitat sprijinul colegilor din cadrul Poliției Municipiului Drobeta-Turnu Severin după ce au observat două persoane care sustrăgeau cabluri de cupru în zona intersecției străzilor Independenței și Gheorghe Ionescu Șișești.

Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii au identificat doi suspecți, în vârstă de 21 și 30 de ani, ambii din județul Dolj. Verificările efectuate au arătat că aceștia ar fi furat două cabluri din cupru, cu o lungime totală de aproximativ 10 metri, aparținând unei foste rețele de telecomunicații.

Section image

Însă surpriza avea să vină la controlul autoutilitarei cu care cei doi se deplasau. În vehicul au fost găsiți nu mai puțin de 190 de metri de cablu din cupru, despre care suspecții au declarat că ar fi fost sustras de pe acoperișul unui bloc din Drobeta-Turnu Severin.

Valoarea materialului recuperat și amploarea activității infracționale sunt acum analizate de anchetatori, existând suspiciuni că furturile ar putea avea legătură și cu alte fapte similare comise în zonă.

În baza probelor administrate și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând să stabilească întreaga activitate infracțională și prejudiciul total cauzat.

Ancheta este în desfășurare.