Reținut pentru furtul unui telefon mobil, în Drobeta-Turnu Severin!

Telefon mobil furat dintr-o societate comercială, recuperat de polițiști; suspectul, prins și arestat pentru 24 de ore

· Noutăți,Social,Ministerul Afacerilor Interne

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din județul Iași, a fost reținut de polițiștii, din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Section image

Incidentul a fost semnalat pe data de 23 aprilie, la ora 11:27, când o femeie de 54 de ani a sesizat Poliția municipiului cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale și ar fi sustras un telefon mobil.

Section image

”La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, iar din verificările efectuate s-a stabilit că aspectele sesizate se confirmă.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de furt, fiind vorba de un bărbat de 58 de ani, din județul Iași.

Acesta a fost depistat pe raza municipiului, iar cu ocazia controlului corporal a fost găsit telefonul mobil. ”

, transmite IPJ Mehedinți

Bunul a fost recuperat și urmează să fie restituit persoanei vătămate.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Mehedinți, urmând ca în cauză să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.