Tensiunile politice au escaladat după ce Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat oficial retragerea din coaliția de guvernare, decizie care a dus automat la demisia celor șase miniștri ai formațiunii din Executiv. Măsura deschide o nouă etapă de instabilitate politică și obligă Guvernul să fie reorganizat în regim de urgență.
Miniștrii PSD și-au încheiat, astăzi, 23 aprilie, mandatul în Guvern, lăsând mai multe portofolii-cheie fără conducere.
Lista demisiilor confirmate include următorii membri ai Executivului:
- Ciprian Șerban – ministrul Transporturilor
- Florin Barbu – ministrul Agriculturii
- Bogdan Ivan – ministrul Energiei
- Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății
- Radu Marinescu – ministrul Justiției
- Florin Manole – ministrul Muncii
Aceștia au fost responsabili de unele dintre cele mai importante domenii guvernamentale, iar plecarea lor simultană ridică probleme semnificative privind continuitatea administrativă.

”Mi-am depus, astăzi, demisia din funcția de Ministru al Transporturilor și Infrastructurii.
Consider că, în aceste 10 luni, în care am exercitat mandatul de ministru, mi-am făcut datoria atât față de români, cât și față de PSD, cel care m-a învestit cu încrederea acestei funcții.
Săptămâna viitoare voi prezenta raportul meu de mandat într-o discuție informală cu ziariștii acreditați la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cărora le mulțumesc de pe acum pentru obiectivitate și buna colaborare.”
, a scris pe Facebook, Ciprian Șerban

”Mi-am înaintat demisia din funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Zilele următoare voi organiza o conferință de presă la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a prezenta rezultatele obținute pentru agricultura României, împreună cu fermierii, procesatorii și cu ajutorul colegilor din minister, în ultimii 2 ani și 10 luni.
Până când demisia devine efectivă voi continua să asigur funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.”
, a transmis Florin Barbu

”Astăzi, respectând decizia unanimă a conducerii PSD , bazata pe rezultatul consultării democratice intra -partinice anterioare, am depus la guvern, alături de colegii mei din partid, demisia din demnitatea publică de ministru al Justiției.
Acest gest obligă la un bilanț public, ceea ce voi face într-o conferință de presă saptamana viitoare.
Am preluat și îndeplinit acest mandat într-o perioadă de mari provocări pentru justiție și statul de drept.
Independența, modernizarea, eficiența și credibilitatea justiției, protejarea drepturilor și libertăților cetățenești s-au numărat între preocupările mele majore, alături de infrastructura, digitalizare, contribuția esențială la efortul de aderare la OCDE, reforma ANP și ANC, elaborarea și avizarea unei legislații de calitate, a unor strategii multianuale , implementarea normelor europene, succesul cooperării judiciare internaționale și al proiectelor PNRR si multe altele.
Am îndeplinit astfel obiective importante ale guvernării , am creat premisele realizării conform programului pentru altele și am livrat societății reforme și rezultate pozitive măsurabile.
Am acționat cu responsabilitate, echilibru, rațional și pe bază de dialog, cu credința ca actul de justiție trebuie să fie și să ramana imparțial, obiectiv și apolitic, bazat pe adevăr ,temeinic și legal stabilit definitiv și nu pe excese iacobine sau pe speculații subiective.
Nu am făcut aceste lucruri singur. Am gasit in Ministerul justiției și în instituțiile subordonate o echipă de profesioniști adevărați, alături de care eu și echipa cu care am venit am lucrat cu entuziasm, dedicare profesională și le mulțumesc tuturor pentru munca asiduă depusă pentru rezultatele obținute.
Rămân dedicat activității până în ultima zi a mandatului meu, cu aceleași profesionalism și seriozitate care mi-au caracterizat parcursul profesional într-o viață dedicată dreptului și justiției.
Dumnezeu cu noi, în zi de mare sarbatoare!”
, a transmis Radu Marinescu
Decizia vine în contextul retragerii oficiale a Partidul Social Democrat (Romania) din coaliția de guvernare, mișcare care schimbă echilibrul politic din Guvernul României.
Surse politice indică faptul că următoarea perioadă va fi marcată de negocieri intense pentru refacerea majorității guvernamentale.
Între timp, Ilie Bolojan a declarat că va trimite, curând, propunerile pentru a înlocui miniștrii care și-au dat demisiile. Ei pot fi înlocuiți de miniștri care sunt în cabinet.
Ministerele vor fi preluate de următorii miniștri:
- La Ministerul Muncii — Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
- La Ministerul Sănătății — Cseke Atilla, ministrul Dezvoltării
- La Ministerul Agriculturii — Tánczos Barna, vicepremier
- La Ministerul Justiției — Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne
- La Ministerul Energiei — Ilie Bolojan, prim-ministru
- La Ministerul Transporturilor și Infrastructurii — Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale
- Pe poziția deținută de vicepremierul Marian Neacșu, responsabilitățile vor fi preluate de vicepremierul Oana Gheorghiu.

” În câteva ore vom trimite atât demisiile cât și propunerile de înlocuire la Președinție și așteptăm ca în zilele următoare să fie publicate aceste decizii în Monitorul Oficial, ca să se poată prelua responsabilitatea ministerelor de către miniștrii propuși”
, a declarat Ilie Bolojan, prim-ministrul României, în cadrul unei conferințe de presă, susținută, astăzi, 23 aprilie
Următorul pas, în zilele următoare, este acela ca deciziile să fie publicate în Monitorul Oficial, ca să se poată prelua responsabilitatea ministerelor, de către miniștrii interimari propuși.
