Emoții, speranțe și multă nerăbdare. Așa a început luni dimineață, 22 iunie, Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, din județul Mehedinți. Peste 1.600 de elevi s-au prezentat în cele 10 centre de examen, organizate la nivel județean, pentru prima probă, cea la Limba și Literatura Română, a unui examen care le poate influența parcursul educațional.
Încă de la primele ore ale dimineții, în apropierea unităților de învățământ, reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne au fost prezenți pentru a le oferi elevilor și părinților un mesaj de susținere și încredere, în cadrul campaniei naționale „𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐨𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐢 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐥!”.

Pompierii mehedințeni, alături de polițiști și jandarmi, au desfășurat o amplă acțiune de informare și conștientizare în jurul centrelor de examen, având ca principal obiectiv reducerea presiunii emoționale resimțite de elevi în această perioadă.

Cadrele M.A.I. au discutat atât cu elevii, cât și cu părinții, care i-au însoțit la examen, subliniind importanța unui climat familial bazat pe încredere, dialog și susținere necondiționată.

În cadrul interacțiunilor directe, pompierii, alături de colegii polițiști și jandarmi, au distribuit pliante cu mesaje de încurajare special concepute pentru a diminua starea de anxietate a tinerilor înainte de intrarea în sălile de clasă. De asemenea, personalul structurilor MAI a purtat discuții cu părinții care își însoțeau copiii, recomandându-le să le ofere acestora afecțiune și siguranță, dincolo de orice notă sau evaluare.
, transmite ISU Mehedinți
În cadrul activităților desfășurate, au fost distribuite pliante cu mesaje de încurajare menite să combată anxietatea și stresul asociate examenelor, iar reprezentanții structurilor MAI au transmis că succesul unui copil nu trebuie măsurat exclusiv prin note.

La toate cele 10 centre de examen din județ, atmosfera a fost una încărcată de emoție. Mulți elevi au venit însoțiți de părinți, care au așteptat în apropierea unităților de învățământ până la începerea probei.
Pentru mulți dintre candidați, Evaluarea Națională reprezintă primul examen important din viață, motiv pentru care autoritățile au considerat esențială transmiterea unui mesaj de echilibru și încredere.

Prin această inițiativă, jandarmii transmit un mesaj de responsabilitate și solidaritate, încurajând părinții să mențină un dialog deschis cu copiii lor și să le ofere susținere indiferent de rezultatele obținute la examene. Specialiștii atrag atenția că teama de eșec și presiunea așteptărilor pot genera situații de risc, care pot fi prevenite prin comunicare și sprijin emoțional.
, transmite I.J.J. Mehedinți
Campania își propune să schimbe modul în care sunt percepute examenele și să atragă atenția asupra efectelor pe care presiunea excesivă le poate avea asupra sănătății emoționale a tinerilor.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat că acțiunile de informare vor continua și în perioada examenului de Bacalaureat, scopul fiind creșterea gradului de conștientizare în rândul comunității privind rolul esențial al familiei și al sprijinului emoțional în performanța școlară.
În timp ce elevii se concentrează asupra subiectelor și a rezultatelor pe care speră să le obțină, mesajul transmis astăzi de salvatori, polițiști și jandarmi rămâne unul simplu, dar puternic: dincolo de note și clasamente, fiecare copil are nevoie să știe că nu este singur.


