Jandarmii mehedințeni, în garda de onoare pentru Tricolor. Au debutat manifestările dedicate Zilei Drapelului Național!

Garda port-drapel a Jandarmeriei a participat la sfințirea Tricolorului, iar ceremonia de arborare va avea loc vineri, în Piața Drapelului din Drobeta-Turnu Severin.

· Ministerul Afacerilor Interne,Noutăți,Evenimente

Drapelul Național al României, simbol al identității, unității și demnității naționale, a fost omagiat joi, la Drobeta-Turnu Severin, printr-o serie de manifestări, organizate cu prilejul Zilei Drapelului Național, sărbătorită anual la 26 iunie.

Activitățile au debutat în această după-amiază în Garnizoana Drobeta-Turnu Severin, unde jandarmii mehedințeni au constituit garda port-drapel și au participat la ceremonia de sfințire a tricolorului, desfășurată la Catedrala Episcopală.

Section image

Ceremoniile dedicate Zilei Drapelului Național vor continua vineri, 26 iunie, când tricolorul va fi înălțat, pe catarg, în cadrul unei ceremonii militare, organizate în Piața Drapelului din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Evenimentul este programat să înceapă la ora 10.00 și va marca punctul culminant al manifestărilor dedicate acestei sărbători.

Section image
Section image

Tricolorul, arborat cu mândrie în întreaga țară, rămâne un reper al identității naționale și un simbol al sacrificiilor și idealurilor care au stat la baza formării României moderne.

Sursă foto: Jandarmeria Mehedinți-Arhivă 2025