Momente dramatice în această după-amiază în localitatea Schela Cladovei, unde un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuințe.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Drobeta-Turnu Severin, cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD.
În paralel cu operațiunile de localizare și stingere a incendiului, salvatorii au desfășurat căutări pentru identificarea unor eventuale persoane surprinse în interiorul locuinței afectate de flăcări și fum.
Din apartament a fost extras un bărbat aflat în stare de inconștiență. Victima a fost preluată imediat de echipajul SMURD, însă din nefericire, victima a fost decedată.
Incendiul se manifestă în interiorul apartamentului, iar pompierii acționează pentru lichidarea focarului și împiedicarea propagării flăcărilor către alte locuințe.
Pompierii au evacuat 15 persoane de la etajele superioare.
Prompt incendiul a fost localizat și lichidat, iar pompierii au acționat pentru îndepărtarea efectelor negative, ventilarea încăperilor și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului.
