BREAKING NEWS: Accident rutier, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din Drobeta-Turnu Severin. O femeie însărcinată a rămas încarcerată!

O femeie însărcinată a fost extrasă de pompieri dintr-un autoturism avariat și transportată la spital pentru îngrijiri medicale

· Social,Noutăți

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, astăzi, 9 iunie, pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Drobeta-Turnu Severin, mobilizând forțe importante de intervenție.

Section image

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și polițiști.

Pentru gestionarea situației, au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Section image

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, la sosirea echipajelor de intervenție, o femeie însărcinată se afla blocată într-unul dintre autoturismele implicate în accident. Victima era conștientă și cooperantă, însă nu se putea evacua singură.

Pompierii au intervenit rapid și au reușit să o extragă în siguranță cu ajutorul echipamentelor specifice de descarcerare. Ulterior, femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru evaluare medicală și transport la spital.

De asemenea, salvatorii au luat măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu la locul accidentului.

Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier.