Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat că a extras eșantionul de control pentru Campania 2026, ceea ce înseamnă că mii de fermieri din întreaga țară vor fi verificați înainte de acordarea subvențiilor.

În total, 14.802 fermieri au fost selectați pentru controale, inspectorii urmând să verifice dacă sunt respectate toate condițiile necesare pentru acordarea sprijinului financiar.
Controalele vizează respectarea criteriilor de eligibilitate, a normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice pentru fiecare tip de sprijin solicitat.
Din totalul fermierilor selectați:
- 11.025 de fermieri vor fi verificați în sectorul vegetal, pentru o suprafață de aproximativ 1,61 milioane de hectare;
- 4.433 de fermieri vor fi controlați în sectorul zootehnic.
Unii agricultori se regăsesc în ambele categorii, deoarece au solicitat atât plăți pentru terenurile agricole, cât și pentru animale.
Potrivit APIA, controalele la fața locului trebuie finalizate până la data de 15 octombrie 2026. În anumite situații, verificarea unor obligații specifice poate continua și pe timpul iernii sau în primăvara anului viitor.
APIA atrage atenția că fermierii selectați trebuie să colaboreze cu inspectorii instituției. În cazul în care un beneficiar refuză efectuarea controlului, cererea de plată poate fi respinsă, conform legislației în vigoare.
Instituția precizează că aceste verificări sunt o etapă normală a fiecărei campanii de plată și au rolul de a confirma că fondurile europene și naționale sunt acordate doar beneficiarilor care respectă toate condițiile impuse.
APIA le recomandă fermierilor să pună la dispoziția inspectorilor toate documentele necesare și să faciliteze desfășurarea controalelor, astfel încât procesul de autorizare la plată să se desfășoare fără întârzieri.
✍️ Redactor: Alina Amza
