Cinci elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldești au început primul lor stagiu de practică la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți, marcând o etapă esențială în parcursul lor profesional.
Tinerii, dornici să aprofundeze tainele meseriei de pompier, pășesc acum dincolo de sala de curs și intră în contact direct cu realitatea intervențiilor operative. Sub îndrumarea atentă a salvatorilor mehedințeni și a tutorilor profesionali, aceștia vor învăța ce înseamnă responsabilitatea, disciplina și reacția rapidă în situații de urgență.

Stagiul de practică reprezintă o etapă fundamentală în formarea viitorilor subofițeri, oferindu-le oportunitatea de a îmbina pregătirea teoretică cu experiența practică din teren. Fiecare intervenție observată și fiecare lecție primită contribuie la consolidarea pregătirii lor pentru o carieră dedicată salvării de vieți.

”Le dorim mult succes în această experiență care le va defini parcursul profesional și îi asigurăm de tot sprijinul nostru pe drumul către nobila misiune de a salva vieți.
Așteptăm cu încredere să îi avem colegi, la finalul studiilor, în rândul pompierilor mehedințeni.”
, transmit reprezentanții ISU Mehedinți
Drumul către meseria de pompier este unul exigent, dar plin de sens, iar acești tineri fac deja primii pași către o profesie în care curajul și dăruirea sunt esențiale.
