Un accident rutier a avut loc, astăzi, 31 martie, pe DN6, în zona Pasajului Valea Cernei, unde un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje, din cadrul Secției de Pompieri Orșova, care au ajuns rapid pentru gestionarea situației și prevenirea unor eventuale pericole.


Șoferul autotrenului a fost evaluat medical de echipajul SMURD, fără a fi raportate, până în acest moment, informații privind răni grave.
Autoritățile au transmis că traficul rutier pe DN6 nu a fost afectat, circulația desfășurându-se în condiții normale.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, având în vedere riscurile specifice unor astfel de incidente.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către autoritățile competente.
