Primăria Drobeta-Turnu Severin desfășoară, în această perioadă, un amplu program de modernizare a infrastructurii urbane, care vizează 43 de străzi din mai multe cartiere ale municipiului. Proiectul este realizat prin programul guvernamental „Anghel Saligny” și are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori.
Lucrările se desfășoară în cartierele:
- Veteranii de Război,
- Gura Văii,
- Walter Mărăcineanu
- Schela
Investițiile includ intervenții complexe: extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, introducerea gazelor naturale, modernizarea iluminatului public, precum și asfaltarea străzilor.
Pentru o eficiență sporită, proiectul este împărțit în trei loturi, în cadrul cărora echipele de lucru acționează simultan pe mai multe fronturi. Această organizare permite avansarea rapidă a lucrărilor și reducerea timpului total de execuție.
În cartierul Veteranii de Război, unul dintre cele mai vizate de acest program, se intervine pe aproximativ 24 de străzi și alei. Aici, lucrările au ajuns deja în etapa de asfaltare, autoritățile estimând finalizarea acestora în cel mult două luni.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 43 de milioane de lei, fondurile fiind asigurate în principal de la bugetul de stat. Contribuția administrației locale este de circa 14 milioane de lei.


Reprezentanții primăriei subliniază că aceste lucrări sunt esențiale pentru dezvoltarea orașului și pentru creșterea calității vieții, promițând că proiectele de modernizare vor continua și în alte zone ale municipiului.
