Scene tensionate, în comuna Devesel, unde un conflict spontan s-a transformat într-un dosar penal. Un bărbat de 51 de ani a sunat la poliție după ce, susține acesta, a fost lovit de un tânăr de 23 de ani, în timp ce se afla pe un drum public.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian au ajuns rapid la fața locului și au început verificările. Din primele cercetări a reieșit că altercația ar fi izbucnit pe fondul unui conflict spontan, iar în timpul incidentului tânărul l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 51 de ani.
După administrarea probatoriului și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, anchetatorii au dispus, pe data de 2 iulie, reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 23 de ani.
Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Reținerea reprezintă o măsură preventivă, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.
✍️ Redactor: Alina Amza
