Rezultatele finale ale examenului de Titularizare 2026, după soluționarea contestațiilor, arată o ușoară creștere a promovării, în Mehedinți. Potrivit statisticii oficiale, procentul candidaților care au obținut cel puțin nota 5 a ajuns la 82,60%, față de 78,73% înainte de contestații.
De asemenea, a crescut și numărul profesorilor care au obținut minimum nota 7, prag necesar pentru ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată (titularizare).


Din totalul celor 510 candidați înscriși, situația finală este următoarea:
- 93 au fost absenți;
- 1 candidat a fost eliminat;
- 53 s-au retras;
- 1 lucrare a fost anulată;
- 362 lucrări au fost evaluate.
După contestații:
- 299 de candidați au obținut note de minimum 5, reprezentând 82,60% din lucrările evaluate;
- 167 de candidați au obținut cel puțin nota 7, adică 46,13%.
Comparativ cu rezultatele inițiale, înainte de contestații:
- numărul notelor peste 5 a crescut de la 285 la 299, adică 14 candidați în plus;
- procentul de promovare a urcat de la 78,73% la 82,60%;
- numărul candidaților cu note de minimum 7 a crescut de la 160 la 167, iar procentul a ajuns la 46,13%, față de 44,20% inițial.
Pentru a putea ocupa un post de titular, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă sau proba practică.
Candidații care au obținut minimum nota 5 pot ocupa posturi pe perioadă determinată, în funcție de posturile disponibile și de repartizarea organizată de inspectoratele școlare.
Prima etapă de repartizare - repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 5 și 6 august.
✍️Redactor-șef: Alina Amza
