Cadrele didactice vor avea la dispoziție întregul an școlar 2026–2027 pentru a utiliza prima de carieră didactică, după adoptarea unui amendament care prelungește perioada de valabilitate a acestui sprijin acordat din fonduri europene.

Vești importante pentru profesorii din România. Perioada în care poate fi utilizată prima de carieră didactică a fost prelungită, astfel încât beneficiarii să își poată folosi sumele primite pe întreaga durată a anului școlar și universitar 2026–2027.
Modificarea vine pentru a evita situațiile în care profesorii riscau să piardă acest sprijin financiar din cauza termenelor de utilizare stabilite anterior.
Prima de carieră didactică este destinată dezvoltării profesionale a cadrelor didactice și poate fi utilizată pentru achiziționarea de cărți și materiale de specialitate, precum și pentru participarea la programe de formare profesională acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, iar valoarea nominală a primei este de 1.500 de lei, din care cel puțin 65% trebuie direcționați către formarea profesională.

Deputatul PSD Alin Tomoescu a anunțat adoptarea amendamentului și a explicat că măsura le oferă profesorilor timpul necesar pentru a beneficia efectiv de acest sprijin.
„Vești bune pentru cadrele didactice! Astăzi, am votat un amendament prin care perioada de utilizare a primei de carieră didactică este prelungită pe întreaga durată a anului școlar și universitar 2026–2027. În urma unor decizii administrative exista riscul ca numeroși profesori să nu mai poată beneficia efectiv de acest sprijin financiar. Prin amendamentele promovate, acest blocaj a fost eliminat, iar beneficiarii vor putea utiliza prima în scopul pentru care a fost acordată”
, a declarat deputatul Alin Tomoescu.
Parlamentarul a subliniat că această formă de sprijin contribuie la perfecționarea continuă a cadrelor didactice și, implicit, la creșterea calității actului educațional.

„Sprijinul financiar poate fi folosit pentru achiziționarea de cărți și materiale de specialitate, precum și pentru participarea la programe de formare profesională acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. O educație de calitate înseamnă profesori sprijiniți prin măsuri concrete, predictibilitate și respect pentru munca lor. Investiția în educație este cea mai sigură investiție în viitorul României”
, a transmis Alin Tomoescu.
Prin această modificare, profesorii beneficiază de un termen extins pentru utilizarea primei de carieră didactică, ceea ce le oferă mai multă flexibilitate în alegerea cursurilor de perfecționare și a materialelor necesare activității la clasă
✍️ Redactor: Alina Amza
