Premieră emoționantă la Severin: copii cu autism, terapii prin natură și zâmbete câștigate, alături de cai

„Împreună creștem frumos”, proiect, organizat de Primăria Drobeta-Turnu Severin, în parteneriat cu D.A.S.

· Administrație,Noutăți,Social

Drobeta-Turnu Severin a devenit, pe 2 aprilie, locul unei inițiative cu puternic impact emoțional și social. Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, zeci de copii și familiile lor au participat la un eveniment unic, desfășurat în mijlocul naturii, la Centrul de Echitație Deni & Clau.

Intitulat sugestiv „Împreună creștem frumos”, proiectul, organizat de Primăria Drobeta-Turnu Severin, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială, a adus în prim-plan nevoia de conexiune, sprijin și experiențe adaptate copiilor cu tulburări din spectrul autist.

Aproximativ 40 de copii au descoperit, poate pentru prima dată, bucuria interacțiunii cu animalele. Contactul cu caii, recunoscut pentru beneficiile sale terapeutice, a devenit pentru mulți dintre ei un moment de curaj și depășire a limitelor.

„Mi-au plăcut caii și activitățile. Nu mi-a fost frică și m-am simțit bine”

, a spus unul dintre copii, rezumând, în cuvinte simple, esența unei zile speciale.

Pentru părinți, fiecare zâmbet a însemnat o victorie.

„Pentru noi a însemnat foarte mult ziua de astăzi. Copiii au nevoie de astfel de experiențe, de liniște, de natură și de activități în care să se simtă în siguranță. Faptul că a putut să urce pe cal și să se bucure fără teamă a fost ceva ce nu trăiește în fiecare zi”

, a spus unul dintre părinți.

Evenimentul a fost completat de atelierele senzoriale organizate de voluntarii Asociației Exploratori pentru Viitor. Într-un spațiu gândit special pentru ei, copiii au fost încurajați să exploreze, să învețe și să se exprime liber.

„Am gândit „Lumea Simțurilor” ca un spațiu în care copiii să se simtă în siguranță și să descopere prin joacă. Pentru ei, fiecare experiență senzorială înseamnă un pas înainte în dezvoltare.

, spun reprezentanții Asociației Exploratori pentru Viitor.

Directorul Direcției de Asistență Socială, Alisa Alstani, a evidențiat rolul acestor inițiative:
„Au venit, astăzi, aproximativ 40 de copii, alături de părinți. Ne-am bucurat să le oferim această zi specială. Rolul nostru este să fim aproape de copii și de familiile lor, nu doar prin servicii, ci și prin astfel de inițiative care aduc echilibru și sprijin real în viața lor.”

Section image

La rândul lor, reprezentanții centrului de echitație au anunțat că accesul gratuit pentru copiii cu nevoi speciale va continua, și după încheierea evenimentului.

„Pentru noi, copiii sunt întotdeauna pe primul loc, iar cei cu nevoi speciale au avut și vor avea acces gratuit la activitățile noastre, nu doar în cadrul acestui eveniment. Ne dorim să vină cât mai des, pentru că știm cât de mult îi ajută interacțiunea cu animalele.”

, au transmis reprezentanții Centrului de Echitație Deni & Clau

Primarul municipiului consideră această acțiune doar primul pas.
„Pentru noi, astfel de inițiative înseamnă grijă, implicare și dorința de a crea contexte în care toți copiii să se simtă bine, să se dezvolte armonios și să lege conexiuni sănătoase cu natura, cu animalele și cu cei din jur.

Le mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui proiect. A fost prima ediție, dar cu siguranță nu va fi și ultima. Am văzut astăzi zâmbete și mult curaj, iar asta ne arată că astfel de evenimente sunt necesare și trebuie continuate."

, a transmis primarul municipiului Drobeta Turnu-Severin, Marius Screciu

Section image

Este pentru prima dată când, la Drobeta-Turnu Severin, un eveniment dedicat copiilor cu autism îmbină terapia prin natură cu activități senzoriale. Iar impactul a fost evident: mai multă încredere, mai multă liniște și, mai ales, sentimentul că nimeni nu este singur.

2 aprilie nu a fost doar o zi de conștientizare, ci o zi în care comunitatea a arătat că poate face diferența.