Prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, a anunțat că este pregătit să își înainteze demisia din funcție, documentul fiind deja redactat și urmând să fie oficializat în perioada imediat următoare.
Declarația survine după o perioadă de 4 ani și 3 luni în care acesta a deținut funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu, coordonând activitatea instituțiilor publice din județ și gestionând multiple situații administrative și de criză.

„Sunt pregătit să-mi dau demisia. Demisia mea este scrisă”
, a transmis prefectul, într-o declarație publică, confirmând astfel intenția de a încheia oficial mandatul.
Numit prefect al județului Mehedinți în ianuarie 2022, Alin Isuf a venit în această funcție după ce a ocupat anterior poziția de director executiv al Direcției Resurse Umane, din cadrul Consiliului Județean Mehedinți. Alin Isuf a precizat că, după încheierea mandatului, are deja o alternativă profesională, urmând să își continue activitatea pe fosta funcție deținută, în cadrul Consiliului Județean.
Demisia prefectului vine în contextul retragerii Partidului Social Democrat din coaliția de guvernare și al solicitării venite din partea conducerii formațiunii politice, care a cerut tuturor prefecților și secretarilor de stat afiliați să își înainteze demisiile.
În spațiul public, liderul PSD Sorin Grindeanu a transmis un mesaj ferm în acest sens, subliniind necesitatea alinierii funcțiilor de reprezentare guvernamentală la noul context politic.
Demisia urmează să fie oficializată în zilele următoare, moment care va marca încheierea unui mandat de peste patru ani în fruntea administrației județene din Mehedinți.
Conform unor surse neoficiale, scaunul prefectului va fi ocupat de actualul subprefect al județului, liberalul Cristinel Pavel.

