Proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale, pentru absolvenții clasei a VIII-a, s-a desfășurat luni, 22 iunie, în condiții normale, în județul Mehedinți, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți.
Examenul a fost organizat în 10 centre de examen din județ, iar dintre cei 1.640 de candidați înscriși, 1.516 au fost prezenți la probă. Un număr de 124 de elevi au absentat, însă nu au fost înregistrate cazuri de eliminare din examen.
Evaluarea Națională continuă miercuri, 24 iunie, cu proba scrisă la Matematică. Pentru elevii care au studiat în limbile minorităților naționale, examenul se va încheia vineri, 26 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Potrivit calendarului oficial, rezultatele inițiale vor fi afișate la data de 1 iulie 2026, până la ora 12.00. În aceeași zi, între orele 14.00 și 18.00, candidații vor putea vizualiza lucrările și vor putea depune contestații. Procesul de vizualizare a lucrărilor și depunere a contestațiilor va continua și în zilele de 2 și 3 iulie.
Contestațiile vor fi soluționate în perioada 4–7 iulie, iar rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026 vor fi publicate pe 8 iulie.

„Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți le urează mult succes tuturor candidaților la următoarele probe ale examenului și le mulțumește cadrelor didactice și tuturor persoanelor implicate în organizarea și desfășurarea în bune condiții a Evaluării Naționale”
, se arată în comunicatul instituției.
Evaluarea Națională reprezintă primul examen important din parcursul educațional al elevilor, rezultatele obținute urmând să joace un rol esențial în admiterea la liceu. Pentru candidați, următoarele zile vor fi marcate de pregătire intensă și de emoțiile specifice acestei etape.
