Panouri solare pentru zeci de familii din Prunișor

Proiectele prind contur prin programul RepowerEU

· Administrație,Social,Noutăți

Vești importante pentru locuitorii comunei Prunișor, unde proiectele de modernizare încep să se transforme în rezultate concrete. Autoritățile locale au demarat lucrările de montare a panourilor solare, prin programul european RepowerEU, un demers menit să reducă costurile cu energia și să crească independența energetică a gospodăriilor.

Primarul comunei, Loredana Georgiana Vîlcu, a fost prezent pe teren alături de beneficiari, pentru a urmări îndeaproape stadiul lucrărilor și pentru a discuta direct cu cetățenii.

”În comuna Prunișor, promisiunile devin realitate.

Au început lucrările de montare a panourilor prin programul RepowerEU. Astăzi am fost pe teren, alături de beneficiarii care se bucură deja de rezultate. Aproximativ 80 de familii vor beneficia în această etapă. Lucrările sunt realizate de 4 societăți, iar echipele ajung etapizat la fiecare gospodărie.

Cei care nu au răspuns pentru programare sunt rugați să contacteze Primăria pentru reprogramare.

Primăria a fost și va fi alături de fiecare cetățean! Pentru noi contează rezultatele, nu vorbele!

Mulțumesc întregii echipe din cadrul primăriei pentru implicare!

Continuăm să aducem proiecte care schimbă în bine viața comunității!

Sănătate tuturor!”

, a transmis Loredana Georgiana Vîlcu, primar Prunișor

Section image

În această etapă, aproximativ 80 de familii vor beneficia de instalarea panourilor fotovoltaice, urmând ca lucrările să fie realizate etapizat de patru societăți specializate. Echipele se deplasează din gospodărie în gospodărie, pentru a asigura implementarea proiectului într-un ritm eficient.

Autoritățile subliniază că inițiativa face parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare locală, axată pe proiecte concrete care aduc beneficii directe comunității.

Implementarea proiectului RepowerEU în Prunișor reprezintă un pas important către un viitor mai sustenabil, în care energia verde devine accesibilă pentru tot mai multe familii.

Lucrările continuă, iar autoritățile dau asigurări că astfel de inițiative vor fi extinse și în perioada următoare.

Section image