Redactor: Alina Amza © 2026 Mehedinți Plus. Toate drepturile rezervate .

Ministrul Transporturilor vrea să afle direct de la români cum se călătorește cu trenul. Radu Miruță: „Oamenii nu călătoresc pe hârtie”

Ministerul Transporturilor a lansat un formular online prin care pasagerii pot reclama întârzierile, lipsa aerului condiționat și alte probleme întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul, iar sesizările vor sta la baza viitoarelor controale.

· Noutăți,Social

Aer condiționat defect, întârzieri, lipsă de informații sau condiții improprii de călătorie. Sunt doar câteva dintre problemele reclamate de pasagerii CFR, iar ministrul Transporturilor, Radu Miruță, spune că a venit momentul ca situația din teren să fie evaluată direct de cei care folosesc trenul, nu doar pe baza rapoartelor întocmite de conducerea companiilor feroviare.

Ministrul a anunțat lansarea unui formular online, prin care orice călător poate semnala experiențele neplăcute întâmpinate în timpul unei călătorii cu trenul. Sesizările vor fi centralizate timp de cel puțin două săptămâni, urmând să stea la baza unor verificări și a unor măsuri concrete pentru remedierea problemelor.

Section image

Radu Miruță spune că decizia de a apela direct la călători a venit după numeroasele mesaje primite în ultimele săptămâni din partea românilor nemulțumiți de serviciile CFR.

Pentru a verifica modul în care funcționează sistemul, ministrul a încercat chiar el să contacteze call center-ul CFR Călători.

Section image

„Am sunat și eu la call center-ul CFR să întreb câte sesizări au fost primite. Timp de 15 minute nu mi-a răspuns nimeni, după care am închis”

, a declarat ministrul.

Ulterior, acesta i-a convocat pe directorii CFR Călători și CFR Infrastructură pentru explicații, însă concluzia sa a fost una tranșantă: „Tipic: pe hârtie stăm aproape bine. Problema este că oamenii nu călătoresc pe hârtie.”

Șeful Transporturilor spune că intenționează să obțină o imagine fidelă a problemelor din sistemul feroviar, bazată pe experiențele reale ale pasagerilor.

„Vreau să avem o imagine bazată pe faptele călătorilor, nu pe rapoartele șefilor”

, a transmis Radu Miruță.

Potrivit acestuia, toate sesizările vor fi analizate pentru a identifica cele mai frecvente probleme și zonele în care sunt necesare intervenții urgente. Ministrul avertizează că acolo unde vor fi descoperite nereguli vor fi aplicate prevederile legii, inclusiv sancțiuni.

Printre aspectele care urmează să fie verificate se numără și modul în care sunt derulate contractele de mentenanță, existând suspiciuni că în unele situații acestea sunt plătite fără ca lucrările să fie efectuate în realitate.

Section image

Începând de acum, orice persoană care a întâmpinat probleme în timpul unei călătorii cu trenul poate completa formularul pus la dispoziție de Ministerul Transporturilor.

Datele colectate vor fi utilizate pentru identificarea principalelor disfuncționalități din sistemul feroviar și pentru stabilirea măsurilor care se impun, iar Ministerul Transporturilor precizează că prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR).

Formularul poate fi accesat aici:https://forms.gle/XPk9Gb6TVLVyTGTE6

Ministerul Transporturilor speră ca, prin implicarea directă a călătorilor, să obțină o radiografie reală a serviciilor oferite de CFR și să poată interveni acolo unde problemele persistă de ani de zile, de la întârzieri și lipsa aerului condiționat până la deficiențele privind informarea pasagerilor și starea materialului rulant.

Section image

✍️ Redactor: Alina Amza

Autor: Alina Amza © 2026 MehedințiPlus. Toate drepturile rezervate.