Mai sunt doar câteva zile pentru obținerea gratuită a primei Cărți Electronice de Identitate!

Ministerul Afacerilor Interne îi îndeamnă pe români să verifice valabilitatea actelor și să se programeze din timp pentru obținerea documentului digital.

· Social,Noutăți,Ministerul Afacerilor Interne

Românii, care au împlinit vârsta de 14 ani, mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a beneficia de emiterea gratuită a primei Cărți Electronice de Identitate (CEI). Facilitatea este valabilă până la data de 30 iunie 2026, potrivit informațiilor comunicate de Ministerul Afacerilor Interne.

Section image

Noua Carte Electronică de Identitate reprezintă un document modern și securizat, conceput pentru a răspunde cerințelor actuale privind identificarea cetățenilor și accesul la servicii publice digitale. Documentul oferă un nivel sporit de protecție împotriva falsificării și are dimensiunea unui card bancar, fiind mai ușor de utilizat și transportat.

Printre avantajele noii cărți de identitate se numără posibilitatea accesării mai facile a serviciilor digitale oferite de instituțiile publice, precum și creșterea gradului de securitate a datelor personale.

Un aspect important este faptul că solicitarea pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate poate fi depusă la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară, indiferent de localitatea de domiciliu a solicitantului.

Programarea pentru depunerea cererii se realizează exclusiv online, prin intermediul platformei Ministerului Afacerilor Interne, disponibilă la adresa: hub.mai.gov.ro.

Autoritățile recomandă cetățenilor să verifice din timp valabilitatea actualului act de identitate și să efectueze programarea cât mai curând, pentru a beneficia de gratuitatea acordată pentru prima Carte Electronică de Identitate înainte de expirarea termenului limită.

Section image

Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți vă reamintește faptul că, până la data de 30 iunie 2026, prima Carte Electronică de Identitate (CEI) se eliberează gratuit pentru cetățenii români care au împlinit vârsta de 14 ani.

Cartea Electronică de Identitate reprezintă un document modern și securizat, care face dovada identității, cetățeniei române și a domiciliului titularului. Totodată, aceasta oferă posibilitatea utilizării unor servicii digitale și include elemente avansate de securitate, menite să asigure un grad ridicat de protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate.

Documentul are dimensiunea standard a unui card bancar și poate fi solicitat la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară, indiferent de localitatea de domiciliu a solicitantului. Cererea pentru emiterea cărții electronice de identitate se depune personal, în prezența titularului, iar pentru emiterea documentului sunt realizate fotografia facială și preluarea amprentelor a două degete.

Cartea Electronică de Identitate poate fi solicitată în cazul expirării actului actual, al schimbării domiciliului, în situația pierderii, furtului sau deteriorării documentului de identitate, precum și în alte situații prevăzute de legislația în vigoare.

Cetățenii sunt încurajați să verifice din timp valabilitatea actului de identitate și să efectueze programarea înainte de expirarea documentului actual, pentru evitarea aglomerării și reducerea timpilor de așteptare la ghișee.

Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți susține demersurile de informare a cetățenilor privind accesarea serviciilor publice și utilizarea documentelor de identitate în condiții de siguranță și legalitate.

, transmit reprezentanții I.P.J. Mehedinți

Data de 30 iunie 2026 marchează finalul perioadei în care prima Carte Electronică de Identitate poate fi obținută fără costuri de către persoanele eligibile, motiv pentru care reprezentanții MAI îi îndeamnă pe cei interesați să nu amâne demersurile necesare.