© 2026 Mehedinți Plus. Toate drepturile rezervate .

Investiții de 35 de milioane de lei în Mehedinți. Ambulanța, ISU și două centre DGASPC vor fi modernizate cu fonduri europene

Consiliul Județean Mehedinți a aprobat nouă hotărâri, necesare implementării a patru proiecte europene. Aproape 28,5 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, iar investițiile vizează clădiri ale Ambulanței, ISU și DGASPC.

· Administrație,Investiții,Noutăți,Social

Consiliul Județean Mehedinți a aprobat, în ședință extraordinară, nouă hotărâri necesare pentru implementarea a patru proiecte finanțate din fonduri europene.

Investițiile, în valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei, vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a unor clădiri în care funcționează Serviciul de Ambulanță Mehedinți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” și două centre ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți.

Section image

Două dintre proiectele aprobate vizează clădiri aflate în proprietatea publică a județului și administrarea Consiliului Județean Mehedinți, în care își desfășoară activitatea Serviciul de Ambulanță Județean Mehedinți și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta”.

Section image
Section image

Clădirea în care funcționează sediul Ambulanței Mehedinți va beneficia de o investiție de peste 15 milioane de lei, iar proiectul destinat sediului ISU de pe strada I.C. Brătianu are o valoare de 9,339 milioane de lei.

Pe lângă lucrările de creștere a eficienței energetice, la sediul ISU vor fi executate și lucrări de consolidare la risc seismic, având în vedere importanța clădirii pentru intervențiile în situații de urgență.

Alte două proiecte aprobate în ședința extraordinară sunt derulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, în parteneriat cu Consiliul Județean.

Primul proiect vizează reabilitarea Centrului de Zi pentru Copiii cu Tulburări de Comportament, situat pe strada Matei Vasilescu, într-o clădire mai veche care necesită lucrări ample de modernizare.

Cel de-al doilea proiect presupune reabilitarea și modernizarea Centrului pentru Servicii Sociale fără componentă rezidențială, situat pe strada Crișan nr. 48A, în apropierea Centrului Universitar din Drobeta-Turnu Severin. Lucrările urmăresc în principal creșterea eficienței energetice a clădirii.

Toate cele patru proiecte au fost aprobate pentru finanțare și se află în etapa de precontractare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Valoarea totală a investițiilor este de aproximativ 35 de milioane de lei, dintre care aproape 28,5 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile, finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat. Diferența, de puțin peste 6,5 milioane de lei, reprezintă cheltuieli neeligibile și va fi suportată din bugetul județului Mehedinți.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți a declarat că instituția va continua să atragă fonduri europene și guvernamentale pentru investiții în infrastructura publică.

Section image

Iată că instituția pe care o reprezint, Consiliul Județean Mehedinți, încearcă să nu ratezeoportunitățile de finanțare din fonduri europene și cererile depuse în cursul anului trecut sau la
începutul acestui an, iată că au primit vestea cea bună, în sensul că proiectele vor fi finanțate. Nu ne oprim aici. Evident că vom continua în aceeași direcție și încercăm să profităm de toate
oportunitățile de finanțare, fie că vorbim de fonduri europene, fie că vorbim de fonduri Guvernamentale.

, a transmis Aladin Georescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Cele patru investiții au ca obiectiv principal creșterea eficienței energetice a clădirilor, însă vor include și lucrări suplimentare de modernizare, finanțate din bugetul propriu al județului.

✍️ Redactor: Alina Amza

Autor: Alina Amza © 2026 MehedințiPlus. Toate drepturile rezervate.