Școala din localitatea Valea Anilor, comuna Corlățel, județul Mehedinți, va beneficia de lucrări ample de renovare energetică și de implementarea unor soluții bazate pe energie regenerabilă, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Valoarea totală a investiției depășește 7,1 milioane de lei.
UAT Comuna Corlățel a anunțat începerea proiectului „Creșterea eficienței energetice și măsuri pentru utilizarea unor surse regenerabile de energie a Școlii din localitatea Valea Anilor, comuna Corlățel”, implementat în baza contractului de finanțare nr. 856 din 24 iunie 2026.

Obiectivul principal al investiției este renovarea energetică a clădirii școlii, astfel încât să fie redus consumul de energie și emisiile de gaze cu efect de seră, contribuind în același timp la îmbunătățirea calității aerului și la creșterea eficienței energetice a infrastructurii educaționale. Valoarea totală a proiectului este de 7.126.567,21 lei, dintre care 6.722.922,71 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Din această sumă, 5.831.106,42 lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 891.816,29 lei din bugetul național.
Proiectul a început la 24 iunie 2026 și are termen de finalizare 24 decembrie 2028, fiind implementat în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 3 – Eficiență energetică și infrastructură verde.
Prin această investiție, administrația locală din Corlățel urmărește modernizarea infrastructurii educaționale și reducerea costurilor cu energia, oferind elevilor și cadrelor didactice condiții mai bune de studiu într-o clădire eficientă energetic și prietenoasă cu mediul.
✍️ Redactor: Alina Amza
