Părinții, din Drobeta-Turnu Severin, care doresc să își înscrie copiii la creșă, pot depune dosarele începând din această săptămână, întrucât a început oficial perioada de înscriere pentru noul an școlar. În total, cele șapte structuri de creșă din municipiu pun la dispoziție 168 de locuri.

Înscrierile se desfășoară în perioada 25 – 29 mai 2026, iar dosarele pot fi depuse zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 18:00. Părinții au posibilitatea să depună documentele fie fizic, la sediul Creșei „Mica Sirenă”, situat pe strada Păcii nr. 3B, fie online, prin transmiterea acestora la adresa de e-mail creșa@dasdts.ro.
Reprezentanții administrației locale transmit că începutul creșei reprezintă un moment important în dezvoltarea celor mici, fiind primul pas spre socializare, noi activități și integrarea într-un mediu educațional adaptat vârstei.
Pentru anul școlar următor, distribuția locurilor disponibile este următoarea:
- Creșa Drobeta-Turnu Severin – 22 locuri,
- Creșa Piticot – 19 locuri,
- Creșa Micul Prinț – 15 locuri,
- Creșa Căsuța Poveștilor – 24 locuri,
- Creșa Prichindel – 23 locuri,
- Creșa Mica Sirenă – 54 locuri,
- Creșa Albă ca Zăpada – 11 locuri,i
Dosarul de înscriere trebuie să conțină cererea tip, copia certificatului de naștere al copilului, copii după actele de identitate ale părinților sau reprezentantului legal, adeverințe de la angajator ori documente care atestă perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, precum și alte documente relevante pentru criteriile de departajare.
În situația în care numărul solicitărilor va depăși numărul locurilor disponibile, selecția se va face pe baza unor criterii precum vârsta copilului, apropierea domiciliului sau a locului de muncă față de unitatea aleasă, situația profesională a părinților, apartenența la o familie monoparentală sau existența unor frați deja înscriși în unitate.
Lista copiilor admiși va fi afișată în data de 18 iunie 2026, la ora 14:00.
Autoritățile îi încurajează pe părinți să respecte perioada de înscriere și să solicite informații suplimentare ori de câte ori este necesar, pentru a facilita accesul celor mici la această etapă importantă din dezvoltarea lor.
