Mii de absolvenți ai clasei a VIII-a intră, începând de luni, în emoțiile Evaluării Naționale 2026, examenul care va conta decisiv pentru admiterea la liceu. Potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației și Cercetării, prima probă scrisă, la Limba și literatura română, este programată pentru 22 iunie, urmând ca examenul să continue cu proba la Matematică pe 24 iunie și, acolo unde este cazul, cu proba la Limba și literatura maternă pe 26 iunie.

Elevii vor putea intra în unitățile de învățământ și centrele de examen în intervalul orar 08:00 – 08:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor. Pentru realizarea schemelor și desenelor este permisă utilizarea creionului negru.
Probele încep la ora 09:00, moment în care elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. La nevoie, aceștia pot solicita pagini suplimentare.

Fiecare probă scrisă are o durată de 120 de minute, calculată după completarea și verificarea casetei de identificare. Elevii pentru care Comisia Județeană sau Comisia Municipiului București a aprobat măsuri de egalizare a șanselor pot beneficia de o prelungire a timpului de lucru cu până la două ore.
Ministerul Educației reamintește că este interzisă introducerea în sălile de examen a oricăror materiale ajutătoare, precum manuale, dicționare, notițe, rezumate sau culegeri. De asemenea, sunt interzise telefoanele mobile, dispozitivele electronice de calcul, stocare sau comunicare.
Totodată, elevii nu pot intra în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, poșete sau alte obiecte similare. Acestea trebuie lăsate în spațiile special amenajate de comisiile de examen. Candidații care refuză să respecte această regulă nu vor fi primiți în examen.
Probele sunt monitorizate și înregistrate audio-video.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie 2026, până la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și online.
În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 2 și 3 iulie, elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații.
Vizualizarea lucrărilor se face în conformitate cu procedura stabilită de Comisia Națională și presupune prezența obligatorie a unui părinte sau reprezentant legal. Depunerea unei contestații nu este condiționată de vizualizarea lucrării, iar simpla consultare a acesteia nu obligă elevul să conteste nota.
Candidații care depun contestații trebuie să semneze, împreună cu părinții sau reprezentanții legali, o declarație prin care confirmă că au luat la cunoștință faptul că nota poate fi modificată atât prin creștere, cât și prin scădere.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 8 iulie 2026.
Comunicarea rezultatelor se va face anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele elevilor, în conformitate cu normele privind protecția datelor personale.
Media de admitere în clasa a IX-a va fi reprezentată de media generală obținută la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale și fără rotunjire, a notelor de la probele susținute.
Pentru sesizarea eventualelor probleme privind desfășurarea examenului, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția publicului linia TELVERDE 0800 801 100, disponibilă în zilele probelor scrise, între orele 08:00 și 16:30. Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe platforma dedicată Evaluării Naționale.













Sursă foto: Ministerul Educației-România
