Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți a avut o perioadă încărcată! În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a șase incendii de vegetație uscată, salvarea victimelor unui accident rutier, salvarea unui animal și acordarea primului ajutor pentru 16 persoane cu diverse afecțiuni medicale.
Cele șase incendii s-au produs pe raza localităților Dănceu, Gruia, Jiana, Dedovița Nouă, Almăjel și Dârvari, unde pompierii militari și membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență au acționat pentru limitarea și lichidarea flăcărilor.
În urma incendiilor au fost afectate:
- peste 7 hectare de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș;
- aproximativ 2 hectare de litieră forestieră;
- 50 de metri liniari de gard;
- aproximativ două tone de gunoi menajer.

Intervențiile rapide ale echipajelor au împiedicat extinderea focului către gospodării, terenuri agricole și zone împădurite.
În contextul temperaturilor ridicate și al vântului puternic, pompierii atrag atenția că incendiile de vegetație se pot extinde cu rapiditate, punând în pericol locuințe, terenuri agricole, păduri și chiar vieți omenești.
Reprezentanții ISU Mehedinți reamintesc că multe dintre incendiile produse anual sunt cauzate de neglijență și puteau fi prevenite.
Statisticile la nivel național sunt îngrijorătoare:
- peste 13.000 de incendii de vegetație în 2023;
- peste 20.000 în 2024;
- aproximativ 17.000 în 2025.
Pentru prevenirea incendiilor, ISU Mehedinți recomandă populației:
- să nu incendieze vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
- să respecte legislația care interzice arderea vegetației;
- să nu arunce țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse în natură;
- să supravegheze permanent orice sursă de foc și să o stingă complet înainte de părăsirea zonei;
- să sune imediat la 112 în cazul izbucnirii unui incendiu.

ISU Mehedinți subliniază că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege. Persoanele fizice care încalcă această prevedere riscă amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi sancționate cu sume între 50.000 și 100.000 de lei.
Totodată, în perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară la nivel național campania „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”, prin care urmărește reducerea numărului incendiilor de vegetație și creșterea gradului de conștientizare a populației.
✍️ Redactor: Alina Amza
