Primăvara aduce motiv de bucurie în Godeanu, unde autoritățile locale anunță organizarea unuia dintre cele mai așteptate evenimente ale anului – „Zilele Comunei Godeanu”, programate în perioada 22–24 mai. Timp de trei zile, comuna va prinde viață prin muzică, voie bună și activități dedicate tuturor vârstelor.

Primăria Comunei Godeanu își propune să aducă împreună întreaga comunitate, dar și vizitatori din împrejurimi, într-o atmosferă autentică de sărbătoare. Evenimentul va pune în valoare tradițiile locale, spiritul comunitar și energia oamenilor locului.





Imagini de arhivă, anul 2025
În același timp, organizatorii deschid larg porțile și pentru mediul de afaceri. Comercianții și producătorii sunt invitați să participe activ la eveniment, având ocazia să își promoveze produsele și serviciile într-un cadru festiv, cu un public numeros. Primăria va pune la dispoziție spații special amenajate pentru standuri, în limita locurilor disponibile.

”În acest context, invităm toți operatorii economici interesați să participe în cadrul evenimentului, în vederea desfășurării de activități comerciale specifice. Instituția va asigura, în limita spațiului disponibil, amplasamente destinate instalării standurilor și echipamentelor necesare.
Persoanele juridice sau fizice interesate sunt rugate să contacteze Primăria Comunei Godeanu pentru obținerea informațiilor suplimentare, precum și pentru procedura de înscriere și atribuire a spațiilor.”
, transmite primarul comunei, Ionică Gheorgheci
De asemenea, reprezentanții autorităților locale din Godeanu își dorec ca Zilele Comunei Godeanu să devină un reper pentru întreaga zonă – un eveniment care să aducă oameni împreună, să creeze amintiri și să susțină inițiativa locală.

„Zilele Comunei Godeanu” nu sunt doar o sărbătoare, ci o invitație deschisă la bucurie, întâlniri și experiențe de neuitat. În luna mai, Godeanu devine locul unde merită să fii.
