În perioada 14-16 august 2026, întâlnirea cu distracția se dă în orașul Tismana, din județul Gorj. Un eveniment de excepție este organizat de primăria și consiliul local Tismana, în cadrul căruia sunt așteptați mii de oaspeți, atât din Gorj, cât și din județele vecine.

Festivalul Național-Concurs al Cântecului, Jocului și Portului Popular „La Tismana-ntr-o grădină” – Ediția cu numărul LIX (59) este unul dintre cele mai longevive și reprezentative festivaluri de folclor, din România, și își deschide porțile pentru o nouă ediție, dedicată autenticității, talentului și valorilor tradiționale românești.
Secțiunile concursului:
- Soliști vocali,
- Soliști instrumentiști,
- Formații de dansuri populare,
- Port popular.

Sunt invitați concurenți din toate județele țării, iar înscrierea se realizează exclusiv online, prin transmiterea dosarului de înscriere, care va cuprinde:
- fișa de înscriere completată;
- copie act de identitate (iar pentru minori și copia actului de identitate al părintelui sau reprezentantului legal);
- partitura completă a piesei ritmate (pentru soliști);
- o înregistrare video cu cele două piese propuse în concurs, interpretate a cappella, necesară pentru preselecție.
Termen limită pentru înscriere: 11 august 2026, ora 14:00, prin WhatsApp la 0762 446 715.
Festivalul oferă premii valoroase, inclusiv Trofeul Festivalului, premii pentru fiecare secțiune și premii speciale pentru promovarea festivalului. Toți concurenții vor primi diplome de participare.

Așadar, un eveniment cu și despre cultura românească, ce are ca scop promovarea patrimoniului cultural imaterial al județului Gorj și nu numai.
✍️Redactor-șef: Alina Amza
