Pasionații de mașini de epocă și nostalgici ai vremurilor de altădată sunt invitați sâmbătă, 21 martie 2026, la un eveniment deosebit organizat în Orșova. În fața Primăriei, începând cu ora 17:00, va avea loc o expoziție de vehicule istorice, care promite să aducă în prim-plan unele dintre cele mai îndrăgite modele auto românești.

Evenimentul este organizat de grupul Daciile Noastre din Constanța, în cadrul unei expediții inedite intitulată „Balcaniada 777”. Nouă echipaje pornesc într-o aventură retromobilistică spectaculoasă, la bordul a nouă autoturisme Dacia 1300 și Dacia 1310, urmând un traseu de șapte zile prin șapte țări balcanice, cu opriri în capitalele acestora.
Primul popas al expediției este chiar în Orșova, unde organizatorii au pregătit o expoziție ce va reuni atât mașinile participante la tur, cât și vehicule de epocă din județul Mehedinți și din zonele învecinate.

Evenimentul se anunță a fi unul plin de culoare, pasiune și nostalgie, dedicat tuturor celor care apreciază istoria automobilistică și farmecul mașinilor clasice. Vizitatorii vor avea ocazia să admire de aproape modele iconice, să interacționeze cu participanții și să retrăiască atmosfera unei epoci în care aceste autoturisme dominau șoselele din România.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați – de la cei mai mici până la cei mai mari – să se bucure de un eveniment unic, cu „iz de benzină” și amintiri de neuitat.
📍 Intrarea este liberă, iar atmosfera garantată! 🚗
