Momente încărcate de emoție astăzi, 8 aprilie, la Colegiul Național Pedagogic Ștefan Odobleja, unde elevii și profesorii au marcat începutul unui amplu proces de reabilitare, modernizare și extindere a instituției. După zeci de ani în care această investiție a fost doar un vis, lucrările mult așteptate devin, în sfârșit, realitate.
Înainte ca șantierul să fie deschis oficial, liceenii au ales să-și ia rămas-bun de la clădirea care le-a fost a doua casă printr-un gest simbolic: și-au imprimat palmele, colorate în vopsea, pe unul dintre pereții școlii. Fiecare amprentă a devenit astfel un mesaj de recunoștință.

La eveniment a participat și primarul municipiului, Marius Screciu, dar și conducerea liceului. Alături de elevi, aceștia au contribuit la realizarea „zidului de rămas-bun”, transformând momentul într-unul de unitate și speranță.

„Este mai mult decât o clădire, este locul unde ne-am format, unde am crescut și unde am legat prietenii. Ne bucurăm că liceul nostru va renaște și va deveni mai frumos ca niciodată.”
, au mărturisit câțiva dintre elevii prezenți.
Directorii instituției au subliniat importanța investiției, care va aduce condiții moderne de studiu și va oferi un nou impuls performanței educaționale. Proiectul vizează reabilitarea completă a spațiilor existente, dotarea cu echipamente moderne, dar și extinderea cu un nou corp de clădire.
Deși despărțirea de vechea clădire nu este ușoară, entuziasmul elevilor este vizibil. Aceștia privesc cu încredere spre viitor, așteptând ziua în care se vor întoarce într-un liceu complet transformat, adaptat cerințelor actuale ale educației.
Gestul simplu, dar profund, al palmelor colorate rămâne o punte între trecut și viitor.
