Deputatul PSD de Mehedinți, Alin Tomoescu, a transmis un mesaj critic la adresa Partidului Național Liberal, afirmând că formațiunea traversează o perioadă de transformări profunde care, în opinia sa, au dus la pierderea identității doctrinare și la îndepărtarea de electorat.
Într-o declarație publică, parlamentarul susține că PNL nu mai seamănă cu partidul care, de-a lungul timpului, a fost reprezentat de lideri liberali consacrați.

„Un partid care, odinioară, era respectat pentru istoria sa și pentru oamenii care l-au reprezentat s-a transformat într-un partid dominat de foști membri ai PDL și de cultivarea unei conduceri prezentate ca unică și providențială, într-o manieră care amintește de cultul personalității”
, afirmă deputatul PSD.
Alin Tomoescu susține că liberalii tradiționali ar fi fost marginalizați, iar în locul acestora ar fi fost promovate persoane care nu mai reprezintă valorile doctrinare ale formațiunii.
Potrivit acestuia, actuala conducere ar pune accent pe imagine și comunicarea agresivă în mediul online, în detrimentul dialogului direct cu cetățenii.
„Liberalii autentici sunt îndepărtați, iar în locul lor sunt promovate direct în funcții importante persoane cu orientări progresiste... Rezultatul este o construcție politică lipsită de identitate doctrinară, preocupată mai degrabă de campanii agresive în mediul online decât de dialogul cu cetățenii”
, a transmis parlamentarul.
De altfel, deputatul PSD afirmă că pierderea identității politice conduce și la pierderea legăturii cu cetățenii.
„Când un partid își pierde identitatea și se îndepărtează de oamenii pe care ar trebui să îi reprezinte, primul lucru care dispare este empatia. Iar fără empatie, politica riscă să devină doar un exercițiu de putere, nu un act de reprezentare publică”
, a declarat Alin Tomoescu.
Declarația vine într-un context politic marcat de schimbări și repoziționări pe scena națională, în care schimburile de replici dintre reprezentanții principalelor partide s-au intensificat. Până la acest moment, nu există o reacție oficială din partea conducerii PNL cu privire la afirmațiile făcute de deputatul social-democrat.
✍️ Redactor: Alina Amza
