Redactor: Alina Amza © 2026 Mehedinți Plus. Toate drepturile rezervate .

Vrei o bancă în fața blocului? Primăria Drobeta-Turnu Severin explică ce trebuie să faci

Primăria explică pașii necesari pentru montarea sau demontarea unei bănci și clarifică faptul că aceste lucrări sunt gratuite.

· Administrație,Noutăți,Social

Primăria Drobeta-Turnu Severin a venit cu precizări importante pentru locatarii care doresc montarea sau demontarea unei bănci, la scara blocului. Autoritățile au explicat care este procedura, unde se depun documentele și au demontat un mit legat de costurile acestor lucrări.

Section image

Tot mai mulți locuitori solicită montarea sau demontarea băncilor din fața blocurilor, iar pentru a evita neclaritățile, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin a prezentat pașii care trebuie urmați.

Pentru ca o bancă să fie montată sau demontată, este nevoie de o cerere depusă de asociația de proprietari, însoțită de un tabel cu semnături, care să demonstreze acordul a cel puțin jumătate plus unu dintre locatarii imobilului.

Solicitările pot fi trimise în două moduri:

Autoritățile îi încurajează pe severineni și să semnaleze băncile care au nevoie de reparații sau revopsire, pentru ca echipele din teren să intervină pentru remedierea problemelor.

Section image

De asemenea, administrația locală a ținut să clarifice și un aspect despre care au existat numeroase întrebări în rândul cetățenilor: băncile amplasate la scările de bloc sunt montate gratuit de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, iar asociațiile de proprietari nu plătesc și nu au plătit niciodată pentru aceste lucrări.

Section image

Prin implicarea locatarilor și colaborarea cu administrația locală, mobilierul urban din cartiere poate fi întreținut mai ușor, iar spațiile din jurul blocurilor pot deveni mai confortabile pentru întreaga comunitate.

✍️ Redactor: Alina Amza

Autor: Alina Amza © 2026 MehedințiPlus. Toate drepturile rezervate.