Cabinet de medicină de familie, deschis la Cireșu, un nou pas pentru sănătatea comunității!

Servicii medicale mai aproape de oameni, prin implicare și colaborare locală!

· Administrație,Noutăți,Sănătate,Social

Comuna Cireșu, din județul Mehedinți, marchează un moment important pentru sistemul local de sănătate, odată cu deschiderea unui cabinet de medicină de familie – în cadrul noului Centru Comunitar.

Section image

Inițiativa vine ca răspuns la nevoia tot mai mare de servicii medicale accesibile, în mediul rural, și reprezintă rezultatul colaborării dintre cadrele medicale și autoritățile locale și județene. Noul cabinet își propune să aducă mai aproape de oameni servicii esențiale, contribuind astfel la creșterea calității vieții în comunitate.

Section image

Medicul care va deservi acest punct de lucru a subliniat importanța implicării autorităților și a spiritului comunitar.

Section image

”Noul Centru Comunitar Cireșu, spațiul unde funcționează acum și cabinetul meu, este rezultatul voinței și implicării autorităților publice locale și județene, o demonstrație că încă SE POATE, în vremuri în care mulți și-au pierdut încrederea !

Avem un drum lung în față, nu ușor, dar frumos, pentru că ne unește Credința în bine și dorința ca Sănătatea oamenilor să fie o prioritate.

Vă mulțumesc Domnule Primar Doru Tirlui pentru tot sprijinul și implicarea dumneavoastră, mulțumesc oamenilor frumoși din Cireșu că m-au primit atât de cald în viețile lor și în locul acesta iubit de Dumnezeu, frumos ca o poveste în care cireșii înfloresc plini de Speranță!”

, a transmis medicul Teodora Cristina Ciobanu
Centrul Comunitar Cireșu, în care funcționează acum și cabinetul medical, este considerat un proiect de referință pentru zonă, fiind realizat prin eforturi susținute și voință administrativă. Acesta devine un spațiu esențial pentru dezvoltarea serviciilor publice locale, în special în domeniul sănătății.

Un rol important în concretizarea acestui demers l-a avut primarul comunei, Doru Tîrlui, apreciat pentru sprijinul și implicarea constantă în proiectele dedicate locuitorilor.

Section image

Deschiderea cabinetului reprezintă doar începutul unui drum care, deși nu este lipsit de provocări, este ghidat de dorința comună de a pune sănătatea oamenilor pe primul loc. Comunitatea din Cireșu a primit cu căldură această inițiativă, confirmând încă o dată că solidaritatea și implicarea pot construi proiecte durabile.

Într-un cadru pitoresc, descris de inițiatori ca „un loc iubit de Dumnezeu”, noul cabinet devine nu doar un punct medical, ci și un simbol al speranței și al încrederii că lucrurile pot evolua în bine atunci când oamenii lucrează împreună.