Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază pe DN 56A, în localitatea Bucura, unde un microbuz de marfă și un autotren au fost implicate într-o coliziune violentă. Intervenția autorităților a mobilizat importante forțe de salvare, din județul Mehedinți.

La locul accidentului au fost trimise de urgență o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare, precum și o autospecială de descarcerare și una de stingere de la Detașamentul de Pompieri Drobeta-Turnu Severin. În sprijin au intervenit și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți.
La sosirea echipajelor de intervenție, una dintre victime era încarcerată în autovehicul, fiind necesară intervenția pompierilor pentru extragerea acesteia dintre fiarele contorsionate. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, victima a fost declarată decedată la fața locului.
O a doua victimă, conștientă și cooperantă, a primit îngrijiri medicale de urgență și a fost preluată de echipajul SAJ. Având în vedere starea acesteia, a fost solicitat elicopterul SMURD pentru transportul către o unitate medicală de specialitate.

Șoferul autotrenului a fost evaluat de echipajele medicale, însă nu a necesitat îngrijiri și a refuzat transportul la spital.
Pompierii continuă să acționeze la locul accidentului pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru înlăturarea efectelor produse în urma impactului.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
