Un bărbat de 41 de ani, urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Luxemburg, a fost depistat de polițiștii din Mehedinți în localitatea Burila Mare.
Concret: polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Șimian, au depistat astăzi, 21 iulie, în localitatea Burila Mare, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, urmărit la nivel internațional.
Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Luxemburg, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni de furt comise pe teritoriul acestui stat.
După identificare, bărbatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde au fost demarate procedurile legale necesare în vederea punerii în executare a mandatului și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.
Acțiunea face parte din activitățile desfășurate de polițiștii mehedințeni pentru identificarea și capturarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional.
✍️ Redactor: Alina Amza
