Un nou pas important a fost făcut pentru unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din sud-vestul României. Începând de astăzi, 14 iulie 2026, au fost demarate investigațiile geotehnice și geofizice, necesare elaborării studiului de fezabilitate pentru Autostrada Drobeta Turnu Severin – Filiași.

Consiliul Județean Mehedinți a fost anunțat că echipele de specialiști vor desfășura activități în teren în perioada 14 iulie – 14 septembrie 2026, pe întregul traseu al viitoarei autostrăzi, inclusiv în județul Mehedinți.
Aceste lucrări sunt esențiale pentru realizarea studiului de fezabilitate și vor oferi informații despre structura terenului, date care vor sta la baza proiectării și execuției viitoarei autostrăzi.

În această perioadă, proprietarii terenurilor, pe care vor avea loc investigațiile, vor fi informați și contactați de echipele de specialiști, conform prevederilor legale.
Potrivit informațiilor, transmise de Consiliul Județean Mehedinți, viitorul drum de mare viteză va avea o lungime de 82 de kilometri.
La momentul lansării licitației pentru proiectare și execuție, traseul va fi împărțit în trei loturi, pentru a facilita implementarea investiției.

„Realizarea Autostrăzii Filiași – Drobeta Turnu Severin rămâne un obiectiv deosebit de important pentru județul nostru. Fiecare etapă parcursă ne apropie de momentul începerii lucrărilor și de conectarea județului Mehedinți la rețeaua națională de autostrăzi. Consiliul Județean Mehedinți susține în continuare toate demersurile necesare pentru realizarea acestui proiect și va rămâne un partener activ în toate etapele, astfel încât Autostrada Filiași – Drobeta Turnu Severin să devină realitate cât mai curând.”
a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu,
Realizarea autostrăzii este considerată una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră, din Mehedinți, urmând să îmbunătățească legătura dintre Drobeta Turnu Severin și rețeaua națională de autostrăzi, cu impact direct asupra dezvoltării economice, atragerii investițiilor și reducerii timpilor de deplasare.
