Redactor: Alina Amza © 2026 Mehedinți Plus. Toate drepturile rezervate .

A început asfaltarea în comuna Prunișor! Aproape 12 kilometri de drumuri și ulițe vor fi modernizați

Vești bune pentru locuitorii din Prunișor: au început lucrările de asfaltare, iar aproape 12 kilometri de drumuri și ulițe din opt sate vor fi modernizați.

· Administrație,Investiții,Noutăți,Social

Vești importante, pentru locuitorii comunei Prunișor! Primele utilaje au intrat pe teren, iar asfaltarea drumurilor, din comună, a început. Lucrările sunt demarate în satul Zegaia, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Section image

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers astăzi în Zegaia, unde a urmărit începutul lucrărilor, alături de primarul comunei Prunișor, Loredana Vîlcu. Proiectul vizează asfaltarea a aproximativ 12 kilometri de drumuri și ulițe sătești din comuna Prunișor. Lucrările vor ajunge în Zegaia, Ghelmegioaia, Gutu, Prunaru, Prunișor, Fântâna Domnească, Mijarca și Cervenița.

Section image

Pentru oamenii, care locuiesc în aceste sate, investiția este una cu impact direct asupra vieții de zi cu zi. O parte dintre drumurile cuprinse în proiect vor beneficia pentru prima dată de asfalt. Asta înseamnă mai puțin noroi și praf, acces mai ușor către gospodării și condiții mai bune de circulație, inclusiv pentru localnicii care folosesc zilnic aceste drumuri pentru a ajunge la serviciu, la școală sau către principalele căi de acces din comună.

Section image

Începerea asfaltării marchează una dintre investițiile importante pentru infrastructura rutieră locală, iar lucrările urmează să se desfășoare pe tronsoanele incluse în proiect.

Section image

„O felicit pe doamna primar Loredana Vîlcu pentru implicare și îi doresc mult succes în continuarea proiectelor de dezvoltare a comunei Prunișor!”

, a transmis Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți

Section image

Astăzi, am trăit un sentiment greu de pus în cuvinte: satisfacție, bucurie și recunoștință! ️Acesta este un proiect foarte important pentru comunitatea noastră, început în mandatul anterior (2020-2024) unde au fost ani de muncă, răbdare, așteptare și multe obstacole și iată că, astăzi, vedem rezultatul. Au fost și critici și jigniri și oameni care au spus că nu se va face. Astăzi, RĂSPUNDEM prin FAPTE, nu prin vorbe! Este dovada clară că atunci când există continuitate și implicare, proiectele esențiale pentru oameni devin realitate❗️

Alături de dl. Președintele al C.J. Mehedinți, Aladin Georgescu și colegii din aparatul administrativ, am fost prezenți la turnarea primului strat de asfalt în Zegaia! Proiectul este unul amplu: aproximativ 12 kilometri de drum, pe toate tronsoanele cuprinse în investiție, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Pentru cetățenii din zonă, acest drum înseamnă mai multă accesibilitate, mai multă siguranță și sfârșitul unei perioade în care au fost izolați. Pentru administrație, înseamnă muncă,răbdare,efort și responsabilitate dusă până la capăt. Pentru mine, acesta este sensul administrației locale:să transformăm proiectele în lucruri concrete și să construim pentru oameni!

12 kilometri de asfalt.Un proiect important!

O investiție care prinde viață!

CONTINUĂM!Pentru OAMENI, pentru COMUNĂ, pentru VIITOR!

, a transmis Loredana Georgiana Vîlcu, primarul comunei Prunișor

Pentru locuitorii din Prunișor, Ghelmegioaia, Guțu, Prunaru, Fântâna Domnească, Mijarca, Cervenița și Zegaia, schimbarea începe să se vadă deja pe teren: drumuri care ani la rând au fost neasfaltate intră, în sfârșit, în proces de modernizare.

✍️Redactor-șef: Alina Amza

Autor: Alina Amza © 2026 MehedințiPlus. Toate drepturile rezervate.