Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți anunță desfășurarea unor acțiuni ample pe drumurile publice din județ, în perioada 4–6 aprilie 2026, în scopul creșterii siguranței rutiere și prevenirii accidentelor.
Potrivit reprezentanților instituției, controalele vor fi intensificate în special în intervalele considerate cu risc ridicat.

”Activitățile vor fi concentrate, în special, în momentele operative de interes, când, pe fondul unor factori de risc crescut, se vor organiza filtre rutiere și controale în trafic, cu efective mărite, pentru depistarea și sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație, cu accent asupra conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Acțiunile se desfășoară în cadrul unui demers coordonat la nivel național, care vizează reducerea riscului rutier și consolidarea siguranței pe drumurile publice, prin intensificarea activităților de impunere a legii și de conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolele generate de nerespectarea normelor rutiere.”
, transmite IPJ Mehedinți
Polițiștii vor acționa cu echipamente specifice pentru testarea consumului de alcool și droguri, în zonele identificate cu risc rutier, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, urmărind creșterea gradului de disciplină în trafic și prevenirea comportamentelor periculoase.
Totodată, aceste activități au și un rol preventiv, vizând conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile majore generate de conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adopte un comportament responsabil la volan, să nu consume alcool sau substanțe interzise înainte de a conduce și să respecte cu strictețe normele rutiere. De asemenea, în situația în care au consumat alcool, recomandă utilizarea unor mijloace alternative de transport.

