Luni, 29 iunie, a debutat sesiunea de vară a examenului național de Bacalaureat 2026, primul test fiind cel la Limba și literatura română. Încă de la primele ore ale dimineții, în fața centrelor de examen din Mehedinți s-au adunat sute de absolvenți, însoțiți de părinți și apropiați, într-o atmosferă încărcată de emoții și speranțe. Astăzi, la Subiectul al II-lea elevii au primit un text la prima vedere și au avut de prezentat perspectiva narativă, iar la Subiectul al III-lea au avut de redactat un eseu despre particularitățile unui text poetic aparținând lui Tudor Arghezi, la profilul uman, respectiv lui George Bacovia, la profilul real.

Anul acesta, pe lângă profesorii și comisiile de examen, elevii au avut alături și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, care au desfășurat o campanie de sprijin emoțional dedicată candidaților și familiilor acestora.
Sub sloganul „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el!”, pompierii mehedințeni au fost prezenți în apropierea centrelor de examen, unde au discutat atât cu elevii, cât și cu părinții.

Salvatorii au transmis că au venit nu doar cu materiale informative, ci mai ales cu încurajări și zâmbete, conștienți de presiunea pe care o resimt adolescenții în aceste zile.
„Am stat de vorbă și cu părinții care așteptau la porțile liceului. Mesajul nostru pentru ei a fost simplu: oferiți-le afecțiune și siguranță, pentru că liniștea și echilibrul lor emoțional sunt mult mai importante decât orice notă”
, au transmis reprezentanții ISU Mehedinți.

Același mesaj a fost susținut și de polițiștii mehedințeni, care au desfășurat activități de prevenire și informare în jurul centrelor de examen.
„Bacalaureatul reprezintă o etapă importantă în parcursul educațional al fiecărui absolvent, însă rezultatele obținute nu definesc valoarea unui copil și nu trebuie să devină o sursă de presiune excesivă sau de conflicte în familie”
, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.
În acest an, examenul se desfășoară și sub semnul temperaturilor ridicate. Ministerul Educației și Cercetării a solicitat tuturor inspectoratelor școlare să adopte măsuri speciale pentru protejarea candidaților și a personalului implicat în organizarea examenului.
Printre măsurile dispuse se numără:
- asigurarea permanentă a apei potabile în centrele de examen,
- folosirea sălilor dotate cu aer condiționat acolo unde este posibil,
- ventilarea spațiilor,
- amenajarea unor zone umbrite pentru candidați înainte și după probe,
- precum și asigurarea asistenței medicale în fiecare centru.
Calendarul probelor scrise
După examenul de astăzi la Limba și literatura română, candidații vor susține:
- 30 iunie – Proba obligatorie a profilului;
- 2 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării;
- 3 iulie – Limba și literatura maternă.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 13 iulie.

Pentru miile de absolvenți din întreaga țară, ziua de astăzi marchează începutul unuia dintre cele mai importante examene din viața lor. Dincolo de note și rezultate, mesajul transmis de autorități este unul simplu, dar esențial: încrederea, echilibrul și sprijinul familiei valorează mai mult decât orice calificativ.

✍️ Redactor: Alina Amza
