Astăzi este Ziua Instituţiei Prefectului, declarată astfel prin Legea 348/2018, pentru a marca data de 2 aprilie 1864, când a fost instituită prin lege noţiunea de prefect.

Ziua Instituției Prefectului este un moment de reflecție și sărbătoare pentru una dintre instituțiile fundamentale ale statului român. Prefectul reprezintă Guvernul la nivel local și are rolul de a asigura aplicarea unitară a legislației, respectarea ordinii de drept și de a fi un liant între administrația centrală și comunitățile locale.

Cu această ocazie, Alin Isuf, prefectul județului Mehedinți, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință pentru întreaga echipă a instituției:
„Ne aflăm astăzi într-un moment de aleasă semnificație, în care celebrăm Ziua Instituției Prefectului – o instituție fundamentală a statului român, care, de-a lungul timpului, a reprezentat un reper de stabilitate, echilibru și respect pentru lege.
Această zi nu este doar un prilej festiv, ci și unul de reflecție asupra misiunii pe care o avem. Instituția Prefectului este chemată să asigure aplicarea unitară a legislației, să vegheze la respectarea ordinii de drept și să fie un factor de coeziune între administrația centrală și comunitățile locale. Într-un context administrativ și social tot mai dinamic, rolul nostru devine cu atât mai important, presupunând responsabilitate, profesionalism și o permanentă deschidere către dialog.
Îmi exprim aprecierea sinceră pentru activitatea colegilor mei, care, prin competență și dedicare, contribuie zi de zi la îndeplinirea atribuțiilor acestei instituții. De asemenea, adresez mulțumiri tuturor partenerilor instituționali pentru colaborarea solidă și constructivă, bazată pe respect reciproc și obiective comune.
Nu în ultimul rând, gândurile noastre se îndreaptă către cetățeni – beneficiarii direcți ai muncii noastre. Pentru ei și împreună cu ei ne desfășurăm activitatea, având convingerea că o administrație eficientă, transparentă și responsabilă este cheia unei societăți moderne și prospere.
La mulți ani Instituției Prefectului!”

Într-o lume administrativă tot mai complexă și dinamică, această instituție rămâne un reper esențial pentru echilibrul dintre legislație, autorități și comunități, demonstrând zi de zi că serviciul public și interesul cetățeanului rămân priorități fundamentale.
”Astăzi marcăm un moment deosebit – Ziua Instituției Prefectului – un prilej de reflecție asupra rolului esențial pe care această instituție îl are în asigurarea respectării legii, a ordinii publice și a bunei funcționări a administrației la nivel local.
Doresc să mulțumesc tuturor colegilor pentru dedicarea și efortul depus, precum și partenerilor instituționali pentru buna colaborare.
La mulți ani Instituției Prefectului! La mulți ani tuturor celor care își desfășoară activitatea sub acest însemn al responsabilității și al serviciului public!”
, a transmis, la rândul său, subprefectul Cristinel Pavel

Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și garantul respectării legii şi ordinii publice în județul în care își desfășoară activitatea.
Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, prefectul exercită controlul de asupra actelor administrative emise de către autoritățile locale și asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, ducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţii de urgență.
