Ieri, 19 aprilie, județul Mehedinți a fost sub lupa polițiștilor, care au desfășurat acțiuni de amploare, pentru siguranța cetățenilor și combaterea abaterilor din trafic. Prezenți în teren pe tot parcursul zilei, oamenii legii au intervenit rapid la nu mai puțin de 92 de evenimente, majoritatea semnalate prin 112.

Un accent deosebit a fost pus pe siguranța rutieră și prevenirea consumului de alcool sau substanțe interzise la volan. Astfel, peste 200 de șoferi au fost testați cu aparatura din dotare, în cadrul unor filtre organizate pe principalele artere din județ.
Verificările au fost extinse și prin intermediul aplicației e-DAC, fiind controlate 510 autovehicule și legitimate 580 de persoane, în încercarea de a preveni orice posibilă faptă ilegală.
Bilanțul acțiunilor este unul semnificativ:
- 369 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de peste 142.000 de lei,
- 18 șoferi au fost scoși din trafic și au rămas fără permis de conducere,
- 19 autoturisme, care prezentau defecțiuni sau nu îndeplineau condițiile legale de siguranță, au fost oprite din circulație, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare, polițiștii mehedințeni transmițând un mesaj clar: siguranța rutieră nu este negociabilă, iar abaterile de la lege vor fi sancționate fără ezitare.
