© 2026 Mehedinți Plus. Toate drepturile rezervate .

Comunitatea din Crainici a comemorat 106 ani de la nașterea Părintelui Nil Dorobanțu. Sute de pelerini s-au rugat la mormântul său!

Comunitatea din satul Crainici, județul Mehedinți, a comemorat 106 ani de la nașterea Părintelui Nil Dorobanțu. Sute de pelerini, din întreaga țară, au participat la slujba de pomenire și s-au rugat la mormântul marelui duhovnic.

· Evenimente,Social,Noutăți

Comunitatea din satul Crainici, județul Mehedinți, a marcat împlinirea a 106 ani de la nașterea Părintelui Nil Dorobanțu, una dintre cele mai cunoscute și controversate personalități ale monahismului românesc, din secolul trecut. Cu acest prilej, la biserica din localitate a fost oficiată o slujbă de pomenire, la care au participat sute de credincioși și pelerini veniți din toate colțurile țării.

Section image

Evenimentul a reunit oameni, care au dorit să îi cinstească memoria prin rugăciune, dar și să viziteze mormântul celui considerat de mulți un model de credință, jertfă și rezistență în fața persecuțiilor comuniste.

Section image

Născut la 1 august 1920, Părintele Nil Dorobanțu a fost ieroschimonah ortodox, stareț, duhovnic, ascet și mistic. Viața sa a fost marcată de o profundă trăire spirituală și de opoziția față de ateismul promovat de regimul comunist.

În perioada comunistă a fost arestat și închis de mai multe ori, fiind urmărit permanent de fosta Securitate. În anul 1956 a fost caterisit, însă nu a renunțat la slujirea lui Dumnezeu. Potrivit mărturiilor, acesta continua să săvârșească zilnic Sfânta Liturghie într-un paraclis amenajat într-un șopron din curtea casei părintești.

Părintele Nil Dorobanțu este cunoscut și pentru faptul că a ales să poarte „haina nebuniei pentru Hristos”, o formă rar întâlnită de manifestare ascetică în monahismul românesc, prin care și-a exprimat smerenia și credința.

Un moment care continuă să stârnească interes în rândul credincioșilor a avut loc la 28 septembrie 2015, când, în urma deshumării, sicriul Părintelui Nil Dorobanțu a fost găsit fără capac și gol. Acest fapt este considerat de numeroși pelerini un eveniment deosebit și a contribuit la creșterea interesului față de viața și moștenirea spirituală a părintelui.

Section image

Începând cu anul 2016, în fiecare an sunt organizate slujbe de pomenire în memoria Părintelui Nil Dorobanțu, la biserica din Crainici, în două momente importante: 27 aprilie, ziua trecerii sale la cele veșnice, și 1 august, ziua nașterii sale.

Și în acest an, sute de pelerini din întreaga țară au participat la Sfânta Liturghie și la slujba de pomenire, după care s-au recules și s-au rugat la mormântul părintelui. Pentru mulți dintre cei prezenți, pelerinajul la Crainici reprezintă un prilej de întărire sufletească și de apropiere de valorile credinței ortodoxe.

Section image
Section image

Satul Crainici a devenit, în ultimii ani, un important loc de pelerinaj religios din județul Mehedinți. Tot mai mulți credincioși aleg să ajungă aici pentru a participa la slujbele de pomenire dedicate Părintelui Nil Dorobanțu și pentru a se ruga la mormântul celui care a rămas în memoria multora drept un mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist.

Comemorarea organizată anual păstrează vie amintirea unei personalități care continuă să inspire generații de credincioși prin exemplul de curaj, smerenie și devotament față de Dumnezeu.

✍️Redactor-șef: Alina Amza

Autor: Alina Amza © 2026 MehedințiPlus. Toate drepturile rezervate.